Senzori optici la staţia de sortare Salubris Iasi

Potrivit directorului Salubris, Cătălin Neculau, modul în care se realizează salubrizarea oraşului se va schimba radical în următorul an prin modernizarea modernizarea dotărilor existente, achiziția de utilaje ecologice și performante și implementarea de tehnologii moderne. Deja s-au făcut paşi concreţi prin achiziţia de autospeciale, „de patru stele”, cum spune şeful Salubris, care colectează doar un anume tip de deşeu, sau prin apariţia mopedelor menite a creşte eficienţa în ceea ce priveşte golirea coşurilor stradale. „Sigur că rezultatele se văd, însă vor urma şi alte schimbări majore în sensul că vom apela la tehnologi noi în activitatea noastră”, spune Cătălin Neculau.

Una dintre intenţiile conducerii Salubris este de a moderniza echipamentul de sortare al gunoiului. Astfel, începând de anul viitor, pe banda de sortare ar putea să apară senzori optici. Directorul Salurbris a explicat care este rolul lor. „În Franţa, de exemplu, li se recomandă cetăţenilor să nu strângă PET-ul atunci când îl aruncă. Senzorii au rolul de a determina tipul PET-ului – verde, maro – şi de a-l depozita în containerul aferent. Dacă s-ar strânge, senzorul nu mai poate depista culoarea plasticului. Spre o astfel de tehnologie tindem şi noi”, mai spune Cătălin Neculau.

[sc name=banner_jos]
Stirea Precedenta

VIDEO Alexandru Cumpănașu face o dezvăluire ȘOC: ‘Căutările Alexandrei au durat doar 5 MINUTE! S-au dus exact la butoiul cu cenușă’

Stirea Urmatoare

Schimbări majore în Campusul „Tudor Vladimirescu”