Povești despre oameni mari: TransformatoRelu

Poate unii dintre dumneavoastră veți crede că am dat în boala diminutivelor anapoda, care zgârie urechea! Poate alții veți considera că termenul de mai sus este prenumele vreunui puradel, c-așa au o meteahnă conaționalii noștri cu pielea mai tuciurie, de-și botează odraslele cu cele mai fistichii cuvinte! Ei bine, nu! TransformatoRelu este numele de scenă al unui alt personaj de poveste, scos din jobenul nostru cu pamflete de vacanță.

Prin urmare, a fost odată ca niciodată, un băiat sărac și amărât din Dărmăneștii Bacăului. Prea multe despre copilăria sau adolescența lui, nu știm să vă spunem. Doar că, după ce a intrat la facultate la Iași, a făcut armata ca TR-ist la unitatea 01184 Bacău, strângând din dinți după principiul studențesc, conform căruia stagiul militar, în vremea comunismului, era pierdere de timp și adunătură de nebuni!

Cu Relu, ursitoarele au fost mai darnice decât cu Gigi dar au uitat să-i spună de clopotul lui Gauss. Încă din vremea studenției, cel care astăzi poartă supranumele de TransformatoRelu a dovedit reale calități de antreprenor liberal și a protestat vehement împotriva regimului comunist, dezvoltând o mică afacere cu blugi și alte mărfuri de contrabandă prin căminele din ”Tudor Vladimirescu” precum si un circuit prin care inchiria aparate video si casete cu filmele lui Bruce Lee.

Evenimentele din Decembrie 1989 l-au cam bulversat și pe el, de i-au trebuit vreo șase ani să intre în politică. Evident că, având în vedere aptitudinile de antreprenor dobândite în vremea studenției, opțiunea sa politică a fost cea liberală. Odată intrat în politica mare, TransformatoRelu și-a putut valorifica, pe scară largă, una dintre însușirile primite cadou la naștere de la ursitoare: dragostea de bani. La fel ca toți cei cu această meteahnă, băiatul sărac din Dărmănești a început să adune bani de prin toate părțile, inclusiv dintr-o afacere urât mirositoare cu transformatoare vechi, majoritatea cumpărate de la romii din Ciurea și vândute apoi statului ca marfă nouă. Ghinionul lui a fost că lui Băse i se pusese pata pe liberali și începuse să-i bage la răcoare, unde, până la urmă, a intrat și puștiul nostru de la Dărmănești. La fel ca Gigi, dar din motive diferite, TransformatoRelu s-a dus la vale, chiuind, din vârful curbei Gaussiene drept în penitenciarul de la Vaslui, unde a huzurit vreo trei ani și ceva. Acum, eroul nostru este liber ca pasărea cerului și, după propriile vorbe, mai înțelept decât atunci când a intrat la zdup. O fi așa cum spune el dar noi, cei care spunem povești pentru oameni mari, ne tot scărpinăm în cap, uitându-ne pe pagina lui de Facebook, unde tronează următorul dicton: ”spiritele mediocre condamnă, de obicei, tot de depășește inteligența lor”. Virgulele le-am pus noi! Oare ce vrea să spună TranformatoRelu? Că este mai inteligent decât judecătorii care l-au condamnat? Că este mai deștept decât noi toți, cei care i-am condamnat lăcomia ? Nu ne rămâne decât să spunem și noi, asemeni unui confrate din presa audio-vizuală, că ”nu le vom ști niciodată pe toate, important este să înțelegem ceva din lumea aceasta”. Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Stirea Precedenta

Simona Halep a dat lovitura la Wimbledon: Darren Cahill a revenit alături de ea/FOTO

Stirea Urmatoare

Angela Merkel, declarație care adâncește misterul, după ce a fost surprinsă tremurând în public