Lamuriri referitoare la bannerele montate de CTP Iasi

Din informatiile care le aveam, in cursul noptii trecute echipe ale Companiei de Transport Public Iasi montau bannere PSD in oras. Ar fi parut actiune electorala mascata, lucru care ar fi fost revoltator. Prin urmare, am cerut un punct de vedere oficial, punct de vedere ce ne-a parvenit sub forma unui comunicat de presa din partea Primariei Iasi.

Montarea materialelor electorale în Municipiul Iași, aprobată fără discriminare

Primăria Municipiului Iași a aprobat fără părtinire sau discriminare și în mod gratuit cererile filialelor locale ale partidelor politice și candidaților independenți de amplasare și montare a diverselor materiale electorale în oraș.

În ceea ce privește bannerele stradale, municipalitatea a aprobat montarea a 40 de astfel de materiale pentru Partidul Mișcarea Populară, 51 pentru Partidul Național Liberal, 27 pentru Partidul Social Democrat și 20 pentru Pro România. Producția bannerelor este responsabilitatea partidelor, iar montarea acestora este făcută numai contra cost, pe bază de contract, și doar de către echipele Companiei de Transport Public SA. În vederea diminuării impactului asupra traficului rutier, montarea bannerelor este făcută noaptea.

De asemenea, în ceea ce privește amplasarea corturilor pe domeniul domeniul public în vederea strângerii de semnături pentru alegerile europarlamentare și / sau organizării de întâlniri cu alegătorii, Primăria Municipiului Iași a avizat trei amplasamente pentru Uniunea Salvați România, 12 pentru Gregoriana Carmen Tudoran, 10 pentru Pro România, 31 pentru Partidul Național Liberal, trei pentru Partidul PHRALIPE al Romilor, șase pentru Partidul Mișcarea Populară, 16 pentru Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), trei pentru George Simion – Platforma Unionistă Acțiunea 2012, 16 pentru Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), două pentru Laurențiu Primo și trei pentru Partidul Forța Moldova. Costurile presupuse de producția și montarea acestor corturi sunt suportate de partidele politice, cărora le revine și responsabilitatea siguranței și integrității acestora.

În altă ordine de idei, până în prezent, partidele politice au închiriat și 19 panouri de afișaj stradal, dar în acest caz este vorba de relație strict comercială între partide și firmele de publicitate.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Stirea Precedenta

Lovitură fatală pentru Augustin Lazăr. Inspecția Judiciară urmează să se ocupe de caz

Stirea Urmatoare

Scrisoare deschisă ambasadelor: „România nu este colonia voastră. Este stat suveran”