Cum au vrut liberalii să îngroape fotbalul ieşean

Nu votează PUZ-urile oraşului. Nici proiectele vizând concesionarea de terenuri. S-au opus construirii Spitalului Regional în Moara de Vânt şi au făcut acelaşi lucru atunci când s-a pus problema achiziţiei de autobuze noi. Pozează în vajnici reprezentanţi ai cetăţenilor, însă le blochează proiectele de urbanism. Pe scurt, aceasta este activitatea aleşilor PNL din Consiliul Local Iaşi, pentru care orice proiect al municipalităţii reprezintă o nouă ocazie de a le dovedi cetăţenilor că ipocrizia şi ridicolul pot fi calităţi ridicate la rang de virtutate.

La şedinţa de CL de vineri, junele Răzvan Timofciuc n-a avut nicio problemă în a cere Primăriei să aloce 180.000 de lei pentru construirea unei săli de sport la Şcoala Alexandru Vlahuţă”, deci un edificiu destinat tinerilor, pentru ca jumătate de oră mai târziu să înfiereze un proiect al Primăriei destinat copiilor care practică fotbalul. Este vorba despre alocarea sumei de două milioane de lei de la bugetul local pentru „Centrul de Copii şi Juniori CCJ – Academia Politehnica Iaşi”, pepinieră care dincolo de faptul că va avea reprezentativitate la nivel regional, îşi propune să crească fotbalişti pentru echipa mare. Ceea ce este şi mai trist este că Timofciuc nu face altceva decât să execute orbeşte ordinele de partid, şefii săi din Podu Roş intuind faptul că viitoarele reuşite ale Politehnicii vor înclina balanţa electorală în favoarea actualilor edili.

Sigur că, în cazul domniei sale, nu poţi avea prea multe pretenţii, existând dovezi clare că tristul personaj nu înţelege ce proiecte se votează (vineri, a propus ca cele două milioane să fie folosite la realizare unei baze sportive pentru juniori în condiţiile în care este în implementare un proiect vizând amenjarea a 14 terenuri pentru acelaşi grup ţintă). În schimb, de la avocatul Eduard Boz, liderul consilierilor liberali, aşteptările sunt mult mai mari. La fel sunt şi decepţiile după ce maestrul din barca galbenă recunoaşte răspicat despre proiectul cu finanţarea juniorilor că răspunde exigenţelor legale.A te abţine în a vota un proiect care nu încalcă nicio lege nu este altceva decât un act de sabotaj îndreptat împotriva unei comunităţi care, printre altele, trăieşte şi prin fotbal. Fotbal care, la Iaşi, va avea viitor prin grija consilierilor locali. Alţii decât cei liberali…

[sc name=banner_jos]
Stirea Precedenta

O noua groapa comuna a fost gasita intr-o padure din Iasi: 25 de evrei, majoritatea femei si copii

Stirea Urmatoare

Iohannis și PNL își lansează campania pe 10 august, la un an de la protestul Diasporei