Povești despre oameni mari: Mugur, mugur, mugurel !

A fost odată, ca niciodată, undeva prin pădurile de conifere din Bucovina, un băiețel plin de noroc precum mâța de purici, născut într-o zi de 9 Mai, căruia părinții i-au pus numele de Mugurel. Așa este, ați ghicit, numele puștiului vine de la mugurii de pin, pe care oamenii de la munte îi folosesc drept panaceu universal. La început, nimeni n-a dat importanță zilei de naștere a băiatului dar pe măsură ce vremea trecea, cu toții au văzut că, fiind născut de Ziua Independenței, ursitoarele îi hărăziseră patima hoinărelii. Până pe la 20 de ani, băiatul de la munte care, din mugur devenise ditamai conul de pin, a hălăduit prin pădurile de baștină, cu barda în mână, tot cioplindu-și caracterul.

Încă de când era copil, veverițele străvechi din parcul central al orașului, care răspund la numele de Mariana și care i-au fost tovarăși de joacă și confidenți, i-au prezis o carieră politică înfloritoare. Așa cum se cuvine când vine vorba de un personaj de poveste, nici pagina de facebook, nici wikipedia, nici biografia de pe pagina Camerei Deputaților nu ne spun la ce școli a învățat eroul nostru până la 20 de ani.

Unii spun că persoanele publice trec sub tăcere doar acele informații biografice de care le este rușine dar noi nu credem asta. Pur și simplu, Mugurel s-a luat cu veverițele și a uitat de perioada metamorfozei de la mugur la con.

Trecând binișor de vârsta majoratului, Mugurel s-a trezit că toți ceilalți băieți de pădurar, alături de care crescuse, au plecat la facultate și s-a gândit că n-ar fi rău să facă și el același lucru. Până și veverițele plecaseră prin lume, lăsându-l singur cuc, cu barda la brâu, umblând creanga prin pădurile Bucovinei.

Zis și făcut! De cioplit își cioplise el caracterul, de bine de rău, dar cu cartea mai greu, așa încât s-a înscris la o școală de avocați mititică, din orașul cu șapte coline. N-a uitat povața veverițelor din orașul natal și s-a băgat în politica liberală, stând aproape de TransformatoRelu. Anii au trecut repede, Mugurel a mântuit școala de avocați și a mai făcut vreo două la repezeală, din cele pentru ostași și jandarmi, în amintirea vremurilor când umbla cu barda la brâu. Privirea de vultur și coama leonină l-au ajutat să obțină un loc în Divanul țării, unde s-a așezat temeinic, pentru foarte mulți ani. Oricum, pădurile Bucovinei au cam dispărut, veverițele au plecat prin lume, pe foștii lui șefi liberali i-a cam prins potera, n-are altă cale decât Divanul țării.

Acolo, în biroul de la Divan, seara târziu, când forfota țării se mai liniștește, personajul nostru de poveste contemplă barda lui veche, așezată la loc de cinste, pe peretele cu diplome și ascultă un refren de-al lui Tudor Gheorghe care-i place mult:

Mugur, mugur, mugurel,

Mugur, mugurel,

Ia fă-te mai măricel,

Mugur, mugurel!

[sc name=banner_jos]
Stirea Precedenta

Doamna cu broșele!

Stirea Urmatoare

Cronica pseudosportivă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *