Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi: Zece primari PSD din judeţ îl vor susţine pe Iohannis la prezidenţiale!

Intr-o conferinta de presa organizata miercuri, presedintele PNL Iasi, Costel Alexe a declarat, fara sa faca publice numele alesilor locali, ca zece primari ai PSD din Judetul Iasi il vor sustine pe Klaus Iohannis in campania pentru alegerile parlamentare:

„În urma discuţiilor pe care le-am avut după alegerile europarlamentare cu mulţi primari ai PSD din judeţul nostru, zece dintre ei şi-au arătat deschiderea de a se alătura proiectului PNL, prima dată proiectului prezidenţial, urmând ca la alegerile locale de anul viitor să candideze în numele PNL. Pentru că şi ei conştientizează că dincolo de declaraţiile şi măsurile populiste de la PSD, substanţa lipseşte cu desăvârşire atunci când vine vorba de viziunea de dezvoltare a judeţului nostru. Ei sunt primari care, prin truda lor, prin fonduri europene sau guvernamentale, au reuşit şi au dezvoltat propriile comunităţi.”

Costel Alexe a mai precizat ca este vorba atat de primari care au fost dintotdeauna la PSD, dar şi foşti liberali care au plecat din partid în 2014, cu Ordonanţa 55: „În cazul fiecărui primar vom face o analiză, o vom discuta cu colegii din Biroul Politic Judeţean, iar cei care au trântit uşa PNL atunci când au plecat cu ordonanţa în 2014, mă tem că nu li se va deschide acum” a declarat presedintele filialei judetene a PNL

[sc name=banner_jos]
Stirea Precedenta

FIFA sesizată să extindă cercetările privind abuzurile sexuale asupra unor jucătoare afgane

Stirea Urmatoare

In acest weekend va avea loc Festivalul Antic „Getodava”, ediția a II-a, Cucuteni – Iași