Bodea nu va fi candidatul PNL pentru primăria Iași la ”localele” din 2020!

Conform unor surse foarte bine informate din mediile liberale ieșene, deputatul Marius Bodea, președintele Organizației municipale Iași a PNL, are șanse nule de a candida pe lista partidului pentru funcția de primar al Iașului în 2020!

Chichirezul, explică sursele, ar sta în alegerea prin vot direct a președintelui CJ Iași, funcție , deasemenea, vizată de liberali. Cel care ar trebui să fie locomotiva partidului este tocmai candidatul la primărie, care ar trebui să ajungă la un scor de cel puțin 35%, urmînd ca împreună cu scorul din restul județului să dea undeva spre 40%, rezultat care se crede că ar fi suficient pentru victorie. Ori, în condițiile în care Bodea nu este creditat decît cu 20% sau un pic mai mult pe ”tarlaua” sa, adică municipiul Iași, sarcina organizației județene ar deveni aproape imposibilă. Ar trebui să recolteze în jur de 60%, rezultat pe care nici PSD în zilele sale de glorie nu ar fi îndrăznit să-l prognozeze.

În aceste condiții, liberalii nu vor să riște, iar port-drapelul PNL pe municipiul Iași va fi un altul. Sursele amintite mai spun că acesta nu este un om din partid, ci va fi adus din exterior, iar numele său va reprezenta o uriașă surpriză!

Sursa: ComisarulDeIasi

[sc name=banner_jos]
Stirea Precedenta

CFR CLUJ – CELTIC 1-1 // Jucătorii lui Dan Petrescu, nemulțumiți de egalul cu Celtic: „Meritam victoria!”

Stirea Urmatoare

CFR CLUJ – CELTIC 1-1 // Neil Lennon, antrenorul scoțienilor, cuvinte de laudă pentru Dan Petrescu: „A fost un jucător foarte mare”