Editorial Stirea de Iasi: Viermii de langa noi

Orice demers care are ca scop păstrarea unui idol pe soclul său sau reaşezarea sa acolo, este binevenit.Cu atât mai mult când este vorba de cel despre care George Călinescu spunea aşa: “Astfel se stinse, în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate,pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui lujer de tăria parfumurilor sale.”

De fapt, problema detractorilor marelui poet, în particular şi a românismului în general, este una foarte simplă:din bezna absolută a vidului lor cerebral, singurul neuron pe care-l au, a avortat o fărâmă de gând maculat şi lubric. Fărâma aceea de gând îi îndeamnă să-şi scuipe excrementele pe valorile neamului aşa cum fac ciorile pe capetele statuilor. Au învăţat şi ei, graţie vreunui instinct rudimentar, de fiinţe larvare şi inutile, că soarele îi luminează pe toţi la fel, oameni sau viermi. Aşa încât, încearcă şi ei să se apropie de soarele numit Eminescu numai că, în loc să se bucure de lumina eternă a acestuia, viermii aceştia încearcă s-o murdărească.În zvârcolirea lor otrăvitoare, viermii aceştia scatofagi nu ştiu că lumina este imaterială, prin urmare nu poate fi maculată. Specia aceasta de viermi,care-şi neagă propria sorginte şi-şi umplu de fecale propriul habitat, au doar aparenţă fizică de oameni.Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe, fraţilor. Ei sunt doar viermi, nişte viermi care ştiu că apropierea de soare îi scoate din cloaca existenţei lor mizerabile.Ei ştiu că înjurând valorile neamului atrag asupra lor atenţia lumii. Unul dintre acești viermi are, în afară de numele speciei din care face parte, o poreclă, horia roman patapievici.

Am citit o parte din ceea ce au scris Pleşu şi Liiceanu. Mi se par lucruri de bun simţ, scrieri de oarecare valoare, care fac din cei pe care i-am numit mai sus nişte români reprezentativi. Dacă nu le-o fi şi lor ruşine că sunt români. N-am întâlnit în scrierile lor înjurături la adresa valorilor neamului. Totuşi, Liiceanu îl curtează pe patapievici şi dacă nu greşesc, chiar îl editează. De ce oare? Poate doar dintr-un imbold visceral, ca o refulare a unor impulsuri agresive proprii. De ce oare nişte intelectuali de talia lor, care-şi practică meseria, cad pe spate cu toate patru roţile în sus, atunci când un licenţiat în fizică ratat scoate pe gură tot felul de elucubraţii în stil dadaist pe care le numeşte literatură. Să fie oare doar un soi de admiraţie ascunsă vizavi de îndrăzneala golănească a acestei făcături? Sau e vorba de fascinaţia pe care şerpii o exercită asupra potenţialelor victime? Ar fi de dorit să fie doar o chestie pur comercială. Domnul Liiceanu a mirosit probabil că, la noi, ca oriunde în lume există o categorie de aşa zişi intelectuali, semidocţi şi cu pretenţii de oameni de cultură, care se hrănesc cu maculatură de tipul celei produse de patapievici. Ar fi păcat să fie altfel. Cât despre Andrei Pleşu, nu ştiu ce părere are despre viermele numit patapievici dar nu văd cum ar putea să-l aprobe, fiind totodată prieten cu Horia Bernea şi mare admirator al muncii acestuia. Pleşu spune într-o carte a sa că singurul om cu care putea vorbi deschis despre îngeri era Horia Bernea. Or, mi se pare o impietate să poţi fi atât de duplicitar încât, în orizontul tău să încapă şi îngeri şi viermi.

Lumea s-a mirat că patapievici, în funcţia de director al Institutului Cultural Român, a patronat tot soiul de experimente jenante în afara ţării şi tot soiul de sceleraţi care-şi spun artişti. Aceştia vomită încontinuu nişte mâzgălituri halucinante şi/sau pornografice, despre a căror sorginte n-avem nici un dubiu: ele vin din zona aceea întunecată a minţilor lor bolnave, zonă din care mai vin coşmarurile şi care face obiectul tratamentelor de specialitate. Nu se poate ca lumea întreagă să creadă că aceste mizerii caracterizează poporul român; ele ar putea fi prezentate la un congres de psihiatrie ca refulări grafice ale unor pacienţi cu serioase dezechilibre psihice.

Dom patapievici, domle, valorile reprezentative pentru orice neam din lumea asta respectă nişte standarde morale, etice şi abia apoi artistice iar arta în sine are şi ea rigorile ei, mai cu seamă arta destinată marelui public. Mata eşti asemeni curvei ăleia din anecdotă care, oricât de mult se căia, profita de orice prilej ca să şi-o tragă oricum, oricând şi cu oricine. Păi dinioarea spuneai că imprecaţiile pe care le-ai sughiţat prin 90 nu te mai reprezintă. Cum se face atunci că te reprezintă pornografiile şi ororile pe care le-ai expus prin toată lumea ca fiind creaţii culturale româneşti. Teoretic, instituţia în vârful căreia ai fost cocoţat este vârful de lance al culturii româneşti iar acţiunile organizate de I.C.R. sunt finanţate din bani publici. Eu, unul din cele câteva milioane de plătitori de impozite şi taxe, te întreb cu autoritatea pe care mi-o conferă statutul de contribuabil la bugetul statului, nu ţi-e ruşine? Cu ce drept ai irosit banii noştri la vremuri de cumpănă?

Pune mai degrabă pe simeză lucrările copiilor români din şcolile de belle arte, lucrări infinit mai valoroase decât porcăriile lui nasui şi ale celor ca el. Toată lumea te va lăuda şi nimeni nu va avea nimic de obiectat. Degeaba ai încercat să descoperi sensuri filosofice în acele chiciuri incalificabile. Am zis mai sus ce reprezintă ele. Iar dacă nu te pricepi, pune domle un consilier ceva să se ocupe de asta iar mata stai cuminte în fotoliul directorial de la ICR, eventual în poziţia aia care-ţi place atât de mult, cu degetu-n falcă!

Întrebarea de final este cum de în fruntea Institutului Cultural Român a fost o vreme nemernicul a cărui părere despre poporul român, exprimată în lucrarea ”Politice” pag.63 este următoarea: ”radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei, o umbră fără schelet, o inimă fără cur, fără șira spinării… limba română este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau.. să o folosim numai pentru înjurături…”Nu știu dacă patapievici a regretat vreodată aceste căcăreze așternute pe hârtie pe post de cuvinte. Ce știu sigur însă este că, dacă l-aș întâlni vreodată față în față l-aș scuipa, i-aș face cadou o pereche zdravănă de palme, în sens terapeutic, în loc de electroșocuri și i-aș adresa, în limba română câteva cuvinte după sfatul lui: du-te-n mă-ta, haimana ce ești!

Stirea de Iasi

Stirea Precedenta

Exclusiv Stirea de Iasi: Se ridica masinile parcate pe carosabil!

Stirea Urmatoare

Perfidul Albion si BREXITUL

Cele mai populare