Cea mai frumoasă poveste!

Constantin Brâncuși spunea cândva că ”atunci când încetăm de a mai fi copii, începem să murim”. Nu știm la ce s-o fi gândit genialul sculptor român atunci când a rostit aceste cuvinte. Știm însă că pentru toții copiii lumii, poveștile constituie farmecul primilor ani de viață. Spuse de părinți sau de bunici, silabisite de noi înșine când începem a prinde bucoavna, vorba lui Creangă, poveștile ne ajută să evadăm din realitatea cotidiană și să trăim o viață paralelă, odată cu eroii despre care citim.

Vine însă o zi în care, oameni fără suflet ne anunță cu cruzime că Moș Crăciun nu există și că poveștile sunt doar pentru copii. În ziua aceea, vorba lui Brâncuși, începem să murim. Poate că din ziua aceea, oameni de rând sau stăpânitori de noroade, bogați precum Cressus sau săraci lipiți pământului, trăindu-ne viețile mai mult sau mai puțin banale, încercăm de fapt să regăsim poveștile pierdute.

Pentru aceia dintre noi care au obosit căutându-le și care au renunțat să spere că le vor regăsi vreodată, Iisus a venit să ne aducă cea mai frumoasă poveste, o poveste pentru oameni mari. Este povestea în care regăsim cele mai frumoase mituri ale umanității: omul sărac devenit Rege, vraciul care învie morții, tâlharul care prin pocăință ajunge în Rai și Fiul Omului pe care puterea credinței îl ridică din moarte. Există însă o diferență între poveștile copilăriei și această poveste pentru oameni mari. Copii fiind, mai întâi citeam și apoi credeam în realitatea poveștilor. Ca oameni mari, mai întâi trebuie să credem și apoi să citim povestea lui Iisus din Nazareth, o dată, de două ori, de trei ori, și tot așa. Este singura poveste de care nu te plictisești, indiferent de câte ori o citești sau o auzi. Este povestea pe care, tot ascultând-o sau citind-o, te ajută să afli lucruri nu despre alții ci despre tine însuți.

Povestea aceasta, prin fericitul sfârșit al Învierii, este de fapt, licoarea care te ajută să devii nemuritor, elixirul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, pe care oamenii îl tot caută de la începuturile lumii. Poate de aceea, Petre Țuțea, marele gânditor care a îndurat martiriul închisorilor comuniste, compătimindu-i pe cei fără credință a spus despre ei așa: ”ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba”. Noi spunem că ateii s-au născut degeaba fiindcă pentru ei, frumusețea poveștilor a murit odată cu copilăria lor, pentru totdeauna.

Stirea Precedenta

„Sf.Paști cu Lumină, Învierea cu Speranță!” Lui Iisus cred că I-ar fi plăcut ciocolata amăruie. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Stirea Urmatoare

Mi se spunea Mandela. Legat cu cătușe de o ghiulea. Reporter de Cursă Lungă