Ce se sarbatoreste pe 1 aprilie in fiecare an

Azi e și ziua păsărilor!

Toată lumea știe că data de 1 Aprilie este ziua păcălelilor iar explicația îndeobște acceptată este următoarea: prima zi a Anului Nou în calendarul Iulian era data de 1 Aprilie; după anul 1564, când regele Carol al IX lea al Franței a decretat trecerea la calendarul Gregorian, prima zi a anului a devenit 1 Ianuarie. Evident, nu toată lumea a agreat din start această trecere iar celor care au continuat să sărbătorească anul nou pe 1 Aprilie li s-a spus ”nebuni de Aprilie”. Inerția acestor ”rămași în urmă” s-a transformat, cu timpul, în prilej de farse și glume.

Nu multă lume știe, însă, că azi e și ziua internațională a păsărilor. Încă din anul 1906, lumea sărbătorește păsările pe 1 Aprilie, indiferent de specia din care fac parte. Între oameni și păsări există, dintotdeauna, o adevărată simbioză, care merge până la a ne identifica, mai ales în plan politic, funcție de situație, cu o specie sau alta de înaripate. Unora le place să pară cocoși, alții seamănă cu vrăbiile. În anumite situații politicienii români se comportă ca hultanii, iar în altele sunt doar niște papagali. Unii dintre politicieni cântă toată viața ca privighetorile, alții produc doar un ultim și trist cântec de lebădă. Multe dintre speciile de politicieni care-și fac veacul, mai ales pe plaiul mioritic, își află corespondență într-una din cele peste 9000 de specii de păsări existente pe planetă.

Dacă politicianul român ar avea curaj să ne întrebe cât de frumos ni se pare sub aspectul dăruirii sale pentru binele celor mulți, până la data prezentei, cea mai potrivită comparație ni se pare cea cu condorul californian. Cam asta ar fi imaginea avicolă a politicianului român, tradusă din sondajele de opinie referitoare la gradul de încredere exprimat la adresa clase politice. Treizeci de ani de democrație au făurit în România, sub aspectul clasei politice, o gobaie bătrână și urâtă despre care este greu de crezut că va deveni vreodată păun.

Prin urmare, întrucât nu există o zi internațională a politicienilor, hai să-i sărbătorim și pe ei tot astăzi și să le spunem la mulți ani. Așa, de încurajare.

Stirea Precedenta

Ministerul Justiției întărește Secția pentru investigarea magistraților. Proiectul se află în dezbatere publică

Stirea Urmatoare

Cea mai mică biblie din lume expusă la Timișoara