Basarabia – Lacrima neamului meu!

Niciodată românii n-au avut un motiv mai temeinic de tristețe decât zbuciumul fraților lor din provinciile istorice. Cu deosebire soarta românilor din Basarabia a fost una vitregă în ultimele sute de ani dar mai ales în secolul 20. Drama începuse, printr-o amară ironie a sorții, la 16 Mai 1812, odată cu semnarea păcii de la București prin care s-a încheiat războiul ruso-turc. Vinovatul pentru anexarea Basarabiei este Mihail Kutuzov, învingătorul lui Napoleon de la Borodino.

Se spune că armatele lui Kutuzov au pustiit efectiv Basarabia în drumul lor spre Moscova iar o delegație a țăranilor români s-a înfățișat lui Kutuzov cu lacrimi în ochi spunându-i: Înălțimea ta, soldații ne-au luat totul, până și cenușa din vatră! Replica lui Kutuzov a fost una, pe cât de arogantă, pe atât de profetică și prefigura parcă vitregia istoriei viitoare a Basarabiei: Nu-i adevărat că v-au luat totul, iată v-au rămas ochii ca să plângeți!

Este de mirare cum acești români au reușit să-și păstreze ființa națională, înțelegând prin aceasta limba, obiceiurile și cultura populară, câtă vreme sute de mii dintre ei au fost deportați în Siberia și Asia. Deportarea românilor din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia și Kazahstan a avut loc timp de un deceniu, în trei valuri succesive. Numărul exact al deportaților nu se va ști niciodată dar soarta atât de vitregă a acestei părți de Românie a fost cântată în versuri nemuritoare de mari poeți basarabeni. Nu există metaforă mai dureroasă decât aceea cuprinsă în versurile lui Dumitru Matcovshi care-și botează țara cu apelativul ”lacrima neamului meu”.

Nori negri se adună din nou deasupra Basarabiei și nu se știe cum se vor sfârși aceste lupte politice care sfâșie țara, între forțele proeuropene și cele proruse. Culmea este că subiectul unirii Basarabiei cu România, după 1990, nu a fost unul foarte agreat de basarabeni. Sondajele de opinie arată că doar o cincime dintre frații noștri de peste Prut sunt de părere că cele două țări ar trebui să redevină una singură!

Să fie oare vorba de o mai adâncă înțelepciune a basarabenilor, conștienți că vecinătatea lor estică va reprezenta întotdeauna o problemă și că un concubinaj reciproc avantajos cu Rusia este de preferat unei căsnicii nefericite cu România?

Stirea Precedenta

Guvern: ‘Progrese importante în implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă – obţinute în perioada preşedinţiei române a Consiliului UE’

Stirea Urmatoare

Florin Busuioc, gest emoționant față de medicii care i-au salvat viața. Ce a făcut vedeta, chiar pe scenă?